sâmbătă, 27 martie 2010

Activitatea 14

tema 1 Energia
tema 8 Schimbarile climatice

Ne raliem și noi acțiunii declanșate la nivel mondial pentru reducerea consumului de energie electrică

Ora Pământului

Ora Pamantului 2010
Ceea ce a inceput in Martie 2007 cu pozitia simbolica a orasului Sydney, s-a transformat in scurt timp intr-o actiune fara precedent in istoria umanitatii, un semnal impotriva incalzirii globale.

Putin peste 1000 de orase ale planetei si sute de milioane de oameni au participat pe 28 Martie 2009 la un eveniment prin care firele invizibile ale constiintei si ale sperantei s-au unit intr-un gest simplu, dar in acelasi timp magnific: stingerea luminii pentru o ora.

Evenimentul nu a ramas fara ecou nici in Romania, ba chiar dimpotriva. Tara noastra este singura din lume in care, chiar din 2008, a aparut un site special dedicat coordonarii si promovarii actiunilor la nivel local, adica la nivelul tarii. Daca in anul 2008 implicarea institutiilor statului a fost timida, in anul 2009 au existat semnale clare ca institutii atat din domeniul protejarii mediului inconjurator cat si din sfera administratiei locale sustin actiunile prilejuite de acest eveniment. ONG-uri, Fundatii si Asociatii din domeniul protectiei mediului s-au implicat mai mult.

Cat priveste companiile si organizatiile din Romania, precum si persoanele – participantii activi – rezultatele actiunii derulate in anii trecuti au fost chiar incurajatoare, pentru acest an aparand semnele unei mobilizari semnificativ mai mari.

Acesta este momentul potrivit pentru ca, indiferent de domeniul de activitate, companiile si organizatiile din Romania sa faca o mica dovada de responsabilitate sociala.

Strigatul omenirii in favoarea vietii este de o simplitate dezarmanta dar incarcat cu o semnificatie profunda. Viata pe aceasta planeta, existenta noastra si a generatiilor viitoare, stau in mainile fiecaruia dintre noi.

Esti asteptat sa participi activ, indiferent de varsta, de sex, de rasa, religie ori nationalitate, indiferent de culoarea politica sau de pozitia sociala. Angajeaza-te in acest demers! Angajeaza-ti prietenii, angajeaza-ti organizatia, angajeaza-ti comunitatea! Acest semnal este dovada ca un efort global impotriva incalzirii globale este posibil.

Asteptam ca, in 2010, si in Romania sa participe cat mai multe orase si cat mai multi parteneri. Institutiile, organizatiile, companiile sau persoanele fizice se pot inscrie pe site. Deja, in lume, peste 1700 de orase din 108 de tari sunt inscrise pentru evenimentul din acest an, de pe 27 Martie, ora 20.30. La eveniment sunt inscrise orase din tarile G20 si - pentru prima data - orase din Madagascar, Kosovo, Nepal, Arabia Saudita, Mongolia, Ecuador, Cehia, Cambodgia, Mauritius, Mozambic, Paraguay, Tanzania, Quatar, Insulele Feroe. S-a anuntat deja faptul ca, de Ora Pamantului, la Tokyo Tower din Tokyo si la Poarta Brandenburg din Berlin, Empire State Building si Tour Eiffel, Burj din Dubai, Taipei 101, London Eye si Bosfor Bridge, luminile se vor stinge.

Pe 27 Martie 2010, intre orele 20.30-21.30, stinge lumina! Cu tine vom fi un miliard!



luni, 22 martie 2010

Activitatea 13

Tema 2 Apa ( resurse si solutii de economisire )




Echipa verde a decis ca activitatea din această zi să fie derulată într-o culoare care să ne amintească de ,,sărbătorita ” de azi , APA

Parcurgând materialele puse la dispoziție de Grupul Acvila și de Aquaserv , am redescoperit importanța apei în viața cotidiană și rolul oamenilor în menținerea resurselor vitale la standarde optime .

Povestirea Peripețiile lui Ovi , peștișorul care trece prin diverse întâmplări până la regăsirea prietenului său , ne atrag atenția asupra poluării apelor cu doze și peturi , apărând astfel noi specii de ,,viețuitoare ” acvatice : MeDoze și PETștii.

Din acest punct începe rolul fiecăruia dintre noi în colectarea selectivă a deșeurilor , menținând astfel un mediu înconjurător curat pentru noi și urmașii noștri.

luni, 15 martie 2010

Activitatea 12

În pregătirea zilei Mondiale a Apei

Săptămâna 15-19 martie a stat sub semnul parcurgerii materialelor puse la dispoziție de Aquaserv, regia de apă a municipiului Tg.Mureș , prin care elevii au luat cunoștință de modul de activitate a uzinei de apă și a stației de epurare .



Activitatea 11

Tema 6 Natura și biodiversitea ei

Realizarea punctului de informare

Reprezentanții echipei verzi au realizat punctul de informare , la care pot consulta permanent publicațiile referitoare la speciile de păsări din regiunea noastră , la animalele din arealele protejate ale regiunii și despre oaspeții de peste iarnă ce au nevoie de ajutorul nostru în găsirea hranei.

duminică, 14 martie 2010

Activitatea 10

tema 6 Natura şi biodiversitatea
și tema 7 Soluţii pentru o viaţă sănătoasă


Duminică , 14 martie
sala de sport a Gimnaziului Liviu Rebreanu
echipa verde a disputat o interesantă competiție sportivă între copii și părinții lor. Cu mic, cu mare , 30 de persoane au petrecut împreună 90 de minute , redescoperind că mișcarea este una din soluțiile vieții sănătoase.


Băieți, fete și tații lor au fost parteneri ai acestei acțiuni, iar mamele au reprezentat o galerie obiectivă, împărțind, după caz, aprecierile și încurajările...

Activitatea 9

marți 9 martie
Tema 6 Natura și biodiversitatea ei
Tema 7 Soluții pentru o viață sănătoasă

Echipa verde , formată din cei 24 de elevi ai clasei a II-a C , s-au reunit în după amiaza zilei,alături de mamele lor , să urmărească filmul pe care l-au pregătit pentru a ilustra prețioasa legătură existentă între copii și ființele cele mai dragi de pe pământ .


De asemenea, în debutul activității s-a desfășurat vizionarea unor prezentări Powerpoint ce ilustrează legătura strânsă dintre mame și puii lor.

sâmbătă, 6 martie 2010

Activitatea 8

Tema 3 : Deşeurile
Tema 7 : Soluţii pentru o viaţă sănătoasă

permanent

Împreună cu profesorul lor , membrii echipajului verde au decis ca una din cele 4 ore ale orarului zilnic să fie desfăşurată prin rezolvarea orală a sarcinilor de lucru, fără a mai fi implicată scrierea în caiete, contribuind şi ei, astfel , la reducerea consumului de hârtie .

Fiecare foaie nescrisă , o nouă poveste de frunză trimisă spre stele.

Activitatea 7

Tema 1 Energia

permanent

Tot începând din 1 martie, componenţii echipajului verde şi-au propus să diminueze consumul resurselor de energie , atât în activităţile şcolare, cât şi în cele casnice .

Astfel, numărul orelor petrecute în faţa calculatorului şi televizorului vor fi reduse, fiind înlocuite cu activităţi în aer liber şi jocuri colective.

Activitatea 6

tema 5 Zgomotul
permanent

Începând cu 1 martie , componenţii echipei verzi şi-au propus să reducă nivelul decibelilor propagaţi în activităţile lor curente : comunicare , joc , etc

Ei vor reuşi astfel , să dea atât un exemplu de bună practică personelor din preajmă, precum şi să observe cu mai multă atenţie mediul înconjurător : cântecul păsărilor , foşnetul insectelor , simfonia florilor ...

Activitatea 5

26 februarie
tema 5 Zgomotul
tema 6 Natura şi biodiversitatea ei
tema 7 Soluţii pentru o viaţă sănătoasă

Moment artistic şi recital muzical pe teme ecologice , în cadrul manifestărilor Zilelor Acvila. Propunerea de soluţii autorităţilor locale în vederea amenajării spaţiilor verziPremierea laureaţilor concursului de desene


Mențiune : Oltean Dragoș Răzvan

Activitatea 4



25 februarie

tema 6 Natura şi biodiversitatea ei
tema 3 Deşeurile



Activitatea a debutat prin prezentarea şi recunoaşterea speciilor de păsări care iernează în zonele noastre. Posterele şi materialele de prezentare ne-au fost furnizate de grupul Milvus şi Clubul Ornitologic Acvila.





Apoi am trecut la confecţionarea hrănitoarelor pentru păsări , folosind materialele reciclabile ( flacoane PET ).

Activitatea 3



21 februarie , în cadrul temei 7 : Soluţii pentru o viaţă sănătoasă am organizat o competiţie interşcolară, cu participarea a 35 de elevi de la 2 gimnazii din municipiu ( Gimnaziul Nicolae Bălcescu şi Gimnaziul Liviu Rebreanu )

În tribunele sălii de sport au asistat alţi 50 de spectatori .